Politică de confidențialitate
Arla Foods știe că îți pasă de modul în care informațiile despre tine sunt utilizate și distribuite și se asigură că orice astfel de informații care ajung în posesia sa sunt protejate corespunzător.
Arla Foods amba, Sønderhøj 14, 8620 Viby J, Danemarca („Arla”) respectă confidențialitatea datelor tale. Prezenta informare descrie modul în care Arla Foods amba, în calitate de operator de date, colectează și prelucrează datele tale cu caracter personal în legătură cu utilizarea serviciilor online asociate site-ului Lurpak.com.
Te rugăm să citești cu atenție această informare pentru a înțelege modul în care prelucrăm, utilizăm și stocăm datele tale cu caracter personal.
1. CATEGORII DE DATE CU CARACTER PERSONAL ȘI SCOPURI
Prelucrăm datele cu caracter personal în următoarele scopuri și în baza temeiurilor legale menționate mai jos:
- Trimiterea newsletterelor
Dacă te abonezi la newsletterele noastre, vom înregistra datele personale pe care ni le furnizezi (nume, adresă de e-mail) pentru a-ți trimite mesaje de marketing relevante și personalizate.
Prelucrarea se bazează pe consimțământul tău (art. 6 alin. (1) lit. a din GDPR). Reține că îți poți retrage consimțământul în orice moment, dacă nu mai dorești să primești newsletterele noastre. - Participarea ta la campanii
Dacă participi la campanii organizate de Arla, vom prelucra datele personale pe care le furnizezi (nume, adresă de e-mail, conținutul înscrierii în campanie, inclusiv răspunsurile la întrebări etc.) pentru a gestiona campania, a selecta și a contacta câștigătorul (art. 6 alin. (1) lit. b din GDPR).
În funcție de specificul campaniei și de premiu, este posibil să împărtășim numele tău, datele de contact și detaliile premiului cu furnizorii de premii și transportatorii noștri (art. 6 alin. (1) lit. b din GDPR).
Dacă legislația impune acest lucru, vom transmite numele tău și detaliile premiului către autoritățile fiscale (art. 6 alin. (1) lit. c din GDPR). - Posibilitatea de a răspunde atunci când suntem contactați prin intermediul Lurpak.com sau prin alte modalități de contact (e-mail, platforme de socializare etc.) – serviciul clienți
Dacă ne contactezi, vom înregistra datele personale pe care ni le furnizezi (de exemplu: nume, companie, funcție, adresă de e-mail, detalii ale solicitării etc.). Echipa noastră de relații cu clienții și/sau distribuitorii locali au acces la aceste date pentru a-ți putea oferi cel mai bun răspuns posibil (art. 6 alin. (1) lit. f din GDPR). - Marketing
Utilizăm cookie-uri pentru a crea comunicări de marketing mai relevante pentru tine și pentru a-ți afișa conținut relevant pe site-ul nostru și pe terțe site-uri (re-targeting). Această prelucrare se bazează pe consimțământul tău pentru cookie-uri, iar utilizarea ulterioară a datelor colectate prin cookie-uri în scopuri de marketing se bazează pe interesul nostru legitim de a promova produsele și activitatea noastră.
Poți citi mai multe despre utilizarea cookie-urilor aici.
De asemenea, folosim instrumente oferite de platformele de social media pentru promovarea produselor noastre (de exemplu, Facebook Custom Audience). În acest scop, putem furniza către aceste platforme adrese de e-mail criptate, obținute de la tine (de exemplu, la abonarea la newsletter sau la achiziționarea de produse din magazinul nostru online), pentru ca acestea să îți afișeze postări sponsorizate. Stocarea acestor date se bazează pe interesul nostru legitim de a ne promova produsele (art. 6 alin. (1) lit. f din GDPR). - Îmbunătățirea site-ului nostru
Folosim cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru a asigura funcționalitatea acestuia, pentru a monitoriza traficul și pentru a optimiza conținutul paginilor. Această prelucrare se bazează pe consimțământul tău pentru cookie-uri și pe interesul nostru legitim de a îmbunătăți site-ul.
Poți citi mai multe despre utilizarea cookie-urilor aici. - Utilizarea funcției de gătit „handsfree” pe lurpak.com
Când folosești funcția noastră de gătit handsfree, comenzile tale vocale pot fi transmise și procesate de servicii de recunoaștere vocală ale unor terți parteneri, precum Apple și Google, în funcție de browserul și dispozitivul utilizat. Aceste servicii pot stoca și utiliza date pentru a-și îmbunătăți tehnologiile de recunoaștere vocală, dacă participi la programele lor de colectare a datelor.
Transcrierile comenzilor tale vocale sunt retransmise către site pentru a permite navigarea. Nu stocăm înregistrările audio sau transcrierile tale, însă putem monitoriza activările și comenzile pentru a îmbunătăți experiența utilizatorului. Pentru mai multe informații, te rugăm să consulți politicile de confidențialitate ale Apple și Google.
Poți găsi politica de confidențialitate a Google aici și politica privind funcția Speech-to-Text aici.
Poți găsi politica Apple privind Siri, Dictare și Confidențialitate aici. - Interacțiunea cu Arla pe platformele de social media
Dacă ne urmărești sau interacționezi cu noi pe paginile noastre de pe platformele de social media, precum Facebook, Instagram etc., informațiile furnizate de tine vor fi supuse prezentei politici de confidențialitate, precum și politicilor de confidențialitate ale respectivelor platforme. Te încurajăm să le consulți.
Pentru informații despre modul în care prelucrăm datele tale cu caracter personal atunci când aplici pentru un loc de muncă în cadrul Grupului Arla Foods, te rugăm să accesezi secțiunea dedicată aici.
2. STOCAREA ȘI TRANSFERUL DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Stocarea datele tale cu caracter personal se realizează conform celor descrise mai sus. De asemenea, punem datele la dispoziția partenerilor noștri de afaceri, inclusiv furnizorilor IT care stochează și prelucrează datele în numele nostru. Acești parteneri sunt obligați să respecte instrucțiunile Arla privind stocarea și prelucrarea datelor.
Unii procesatori de date sau sub-procesatori pot fi localizați în afara Uniunii Europene. Transferul datelor cu caracter personal se bazează pe Clauzele Contractuale Standard ale Comisiei Europene sau pe mecanismele aplicabile UE–SUA, acolo unde este cazul.
3. PERIOADA DE STOCARE
Stocăm datele tale cu caracter personal atât timp cât este necesar pentru îndeplinirea scopurilor menționate mai sus și în baza respectării obligațiilor legale, inclusiv a celor contabile, din țările în care operăm.
4. DREPTURILE TALE
Atunci când prelucrăm datele tale în baza interesului nostru legitim sau în scopuri de marketing direct, ai dreptul de a te opune acestei prelucrări.
Cu anumite excepții prevăzute de lege, ai dreptul de a solicita accesul la datele tale cu caracter personal pe care le deținem și le prelucrăm.
De asemenea, ai dreptul de a solicita rectificarea datelor care ar putea fi incorecte, precum și dreptul de a restricționa prelucrarea datelor tale personale.
Poți solicita să primești orice date cu caracter personal pe care ni le-ai furnizat într-un format structurat, utilizabil și care poate fi citit automat, dacă prelucrarea acestor date cu caracter personal se bazează pe consimțământul dumneavoastră sau pe un contract pe care l-ați încheiat cu noi (portabilitatea datelor).
La cererea ta, vom șterge datele tale cu caracter personal, cu excepția situațiilor în care avem un temei legal pentru continuarea prelucrării.
Ai, de asemenea, dreptul de a depune o plângere la autoritatea competentă de supraveghere, precum Autoritatea Daneză pentru Protecția Datelor.
5. DREPTUL DE A REFUZA
Ai dreptul de a refuza prelucrarea datelelor tale cu caracter personal în anumite situații. De exemplu, poți refuza prelucrarea datelor tale cu caracter personal atunci când prelucrarea se bazează pe interesul nostru legitim (art. 6 alin. (1) lit. f din GDPR) sau este utilizată în scopuri de marketing direct, inclusiv pentru crearea unor profiluri.
6. EXERCITAREA DREPTURILOR
Așa cum este descris în secțiunile 4 și 5 de mai sus, ai o serie de drepturi privind prelucrarea datele tale cu caracter personal de către noi. Dacă dorești să îți exerciți aceste drepturi, te rugăm să trimiți solicitarea prin intermediul formularului nostru web, disponibil aici.
7. MODIFICĂRI ALE POLITICII DE CONFIDENȚIALITATE
Ne rezervăm dreptul de a modifica prezenta politică de confidențialitate.
Versiunea 1.1, Mai 2019