Ruladă festivă de ciocolată cu alune şi caramel

Ingrediente pentru 6 porţii

Pentru blat:

  • 4 mari ouă
  • 100g zahăr pudră
  • 65g făină pentru prăjituri
  • 50g pudră de cacao 
  • sucul de la 1 clementină


Pentru crema de cicolată:

  • 50g ciocolată neagră, 70% cacao
  • 100g unt Lurpak nesărat, la temperatura camerei
  • 200g zahăr pudră
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • puţin lapte integral, dacă e nevoie


Pentru topping :

  • 300ml smântână pentru gătit grasă ( 48-60%)
  • 300g ciocolată neagră 30-40% cacao, ruptă în bucăți mici


Pentru pralinele cu alune:

  • 300g zahăr pudră, cernut
  • 100g alune de pădure decojite, ușor prăjite într-o tigaie și fărâmițate


Bucaţi de ciocolată neagră pentru ornat la final.

Ruladă festivă de ciocolată cu alune şi caramel

Pregătire

Se incălzeşte cuptorul la 200° C. Ungeţi cu unt o tavă de chec şi puneţi hârtie de copt.

Pentru a face aluatul, amestecaţi într-un castron mare ouăle şi zahărul cu mixerul cel puțin 5 minute, până când amestecul devine deschis la culoare și pufos.

Adăugaţi făina şi pudra de cacao şi amestecaţi uşor cu o spatulă, apoi turnaţi sucul de clementine.

Se toarnă amestecul în tava căptușită și se întinde bine în colțuri, asigurându-vă că este împărţit uniform. Se dă la cuptor timp de 10 minute, până când compoziţia devine fermă la atingere.

Se aşează o bucată de hârtie de copt de dimensiunea tăvii pe blatul de lucru, se cerne un praf de pudră de cacao și se întinde aluatul pe ea. Se îndepărtează stratul superior de hârtie de copt și cu ajutorul hârtiei de pe suprafața de lucru se rostogoleşte aluatul pornind de la latura cea mai scurtă. Apoi lăsați să se răcească.

Pentru a face topping-ul, se încălzește smântâna într-o cratiță medie. Apoi luați cratiţa de pe foc și adăugaţi ciocolata ruptă până se topeşte. Puneţi deoparte să se răcească.

Pentru a face crema, se topeşte ciocolata intr-un castron aşezat peste un vas cu apă fierbinte. Apoi se lasă deoparte să se răcească ușor. Într-un castron mare, bateţi untul cu mixerul până se înmoaie, apoi cerneţi treptat zahărul pudră şi adăugaţi ciocolata topită. În cazul în care amestecul este prea solid, adăugaţi puţin lapte pentru a-l înmuia.

Pentru a face pralinele cu alune, ungeţi cu puţin unt un vas metalic. Adăugaţi zahărul pudră cernut şi agitaţi vasul, pentru a încorpora întreaga cantitate de zahăr. Când se dizolvă întraga cantitate de zahăr şi capătă o culoare maro închis, se adaugă alunele. Se răcește complet şi apoi se zdrobeşte.

Pentru a asambla, desfaceţi aluatul rece și întindeţi crema, apoi rulaţi bine. Tăiaţi aproximativ un centimetru de la fiecare capăt, apoi aşezaţi pe vasul pe care doriți să-l serviţi.

Adăugaţi deasupra topping-ul de ciocolată, pralinele cu alune şi niște bucăţi de ciocolată neagră.

Afişează toate reţetele